Nu vorbim des despre ele.
Dar sunt acolo.
În angoasa ambiguității.
În decizii amânate.
În oboseală.
În comparații despre dar alții oare știu mai bine?
În liniștea surdă a așteptării celui mai mic semn că putem reintra în zona de confort.
Vorbim atât de mult de ieșirea din zona de confort, dar probabil nu realizăm că acolo trăim de fapt.
Sunt neliniști și temeri subtile, dar apăsătoare.
Poate mai puțin vizibile, dar profund prezente.
Teama de a deveni irelevant
Într-o lume care se schimbă cu o viteză care ne lasă adesea cu impresia că rămânem în urmă, apare o întrebare tăcută:
Mai contez?
Când totul evoluează (tehnologie, industrii, roluri), apare presiunea (uneori obositoare) de a ține pasul. Sunt zile în care nici noi nu știm cu ce, dar e important să fim acolo, în goana spre.
Să știi mai mult.
Să faci mai mult.
Să fii mereu „la zi” sau chiar înaintea lucrurilor și vremii.
Dar, dincolo de asta, teama nu este despre competență.
Este despre valoare.
Despre locul nostru într-o lume care pare să nu se oprească să ne facă și nouă loc. Știam că avem un loc. Oare unde e?
Teama de responsabilitatea libertății
Avem mai multă libertate ca oricând.
Dar libertatea vine cu ceva scris in fineprint: responsabilitate.
Libertatea de a alege, de a face, de a fi înseamnă:
- că responsabilitatea ne aparține, nu mai există vina altcuiva
- că nu mai există un singur drum corect și că uneori nici cele aparent greșite nu sunt atât de greșite
- că trebuie să ne definim singuri direcția și ritmul
Sună ușor de citit, dar când punem în practică poate deveni copleșitor.
Pentru că, uneori, este mai ușor să urmezi un traseu decât să îl creezi. Se cuvine ca oamenii liberi să-și zică făurari căci asta sunt, făurarii propriilor destine, ale propriilor călătorii, ale propriilor deveniri și de la ei ne putem inspira. Sunt(em) mulți și noi și voi.
Teama de a nu-ți atinge întregul potențial
Este cea mai profundă dintre toate merge pentru că mai departe de teama de eșec și ajunge în teama neajungerii la un succes care pare posibil. Teama că ai putea mai mult… și nu ai cum să ajungi acolo e teribil de greu de îndurat.
Că există o versiune a ta pe care nu o vei cunoaște niciodată, dar care poate fi.
Această teamă nu vine din exterior.
Vine din interior.
Din momentele în care știi că ai putea face un pas înainte, dar alegi să rămâi pe loc.
Ce facem cu aceste temeri?
Sunt temeri valide, prezente, sunt fire care în unele zile ne trag înapoi din elanul de a mege înainte. Nu dispar ignorându-le.
Nu dispar acoperindu-le cu productivitate.
Dar se transformă atunci când:
- le numim
- le înțelegem
- le aducem în conversații alături de oameni care pot și vor să asculte, pentru că trec și ei prin ele.
Pentru că, în esență, toate aceste temeri au ceva în comun, sunt legate de devenire.
De cine suntem.
De cine am putea fi.
De cum alegem să trăim azi, cu ce avem și cu cine suntem în momentul acesta.
Învățarea ca răspuns
Nu e o soluție rapidă.
Dar poate fi un proces.
Învățarea ne ajută:
- să rămânem relevanți prin adaptarea a ceea ce știm
- să navigăm libertatea prin claritate, pornind de la ce știm sigur
- să ne apropiem de potențial prin explorare și slăbind presiunea
Nu elimină teama.
Dar ne dă instrumentele să lucrăm cu ea.
Poate că întrebarea nu este dacă avem aceste temeri
Ci dacă suntem dispuși să stăm cu ele.
Să le transformăm în întrebări.
Să le folosim ca punct de plecare.
Pentru că, uneori, exact acolo unde este frica, începe învățarea reală. Și ne decoperim curajul de a o o lua cu noi în timp ce ne-o depășim.